O femeie şi soţul său au trecut prin momente de panică. Aceasta a fost la cumpărături într-un supermarket, fără să se gândească o secundă la ceea ce avea să urmeze. Când s-a întors înapoi acasă, partenerul său a alertat autorităţile. Iată ce s-a întâmplat.
Femeia a făcut câteva cumpărături, iar printre alimentele pe care le-a luat s-a aflat şi un sac de cartofi. Aceasta l-a cărat cu greu în maşină, iar când a ajuns în faţa blocului în care locuia, i-a cerut ajutorul soţului pentru a urca bagajele.
Ajunşi în locuinţă, bărbatul a desfăcut sacul de cartofi pentru a face ceva de mâncare, însă a rămas uimit de ce a descoperit înăuntru. A ţipat la soţie şi la copii să iasă cât mai repede din casă şi să fugă departe. Se pare că acel sac nu conţinea doar cartofi, ci şi o grenadă.
Cel mai probabil, proiectilul a fost cules de pe câmpul pe care au fost cultivaţi cartofii, iar pentru că avea aceeaşi culoare, nu a fost observat de cei care au distribuit marfa.
Bărbatul a scos din locuinţă cu mare grijă grenada, apoi a chemat autorităţile. Din fericire, tot incidentul s-a sfârșit cu bine.
Reprezentanţii autorităţilor au afirmat că e vorba de o grenadă rămasă neexplodată din Al Doilea Război Mondial.
„Am identificat o grenadă germană care probabil se folosea în Primul Război Mondial. Am ales să o detonăm pentru că nu a explodat în momentul în care a fost aruncată, astfel că trebuia să o detonăm cât mai repede”, au declarat geniştii.
Sursă foto: Arhivă Cancan